Sub degete-mi răsună, liră, te-nfiorează,
Spune ce e poetul în ast loc osândit,
Cum el dintr-însul raiul oriunde-nființează
Și-și face fericirea din bine-nchipuit.
Când cântă el, s-aude, veacurile răsună; .
Când se închină, cerul el îl coboară jos;
Dragostea lui e flăcări și ura lui detună,
Blândețea-i e seninul acel mai luminos.
Ferice de acela pe care el slăvește!
La nemurire zboară, ce el i-o pregătește;
În buza lui e slava ce duhu-i și-a croit;
În mână-i e cununa ce-n veci stă înverzită,
În pieptu-i e altarul pe care e slăvită
Aleasa frumusețe ce el a-nvrednicit.