O tu ce ai un suflet fierbinte ca un soare
Nu ți-a rămas în lume decât mormântul tău
Tu mori, sublime Werther, cu lacrimi arzătoare
Cătând să stingi amorul și chinul cel mai greu!
Să mori! căci astă lume nu este pentru tine,
Un suflet așa mare aici nu are loc,
O! nu e demn pămăntul a’aud’ așa suspine,
Să soarbă așa lacrimi, să simtă așa foc!
Căci tot ce poate omul în lume să simțească,
Să cugete intr’ânsul mai mare și frumos
Și tot ce-i cu putință aici să pătimească,
Tu le-ai simțit o Werther! în sânu-ți dureros.
Tu ești poema vieței, tu leagănul, mormântul,
Simbol de suferință, ești suflul cel divin,
În tine se ’mpreună și cerul și pămăntul
Tu ești al omenirei cel mai inalt suspin!
Răpedea 1870.