De-o fi să mor, Tu, Doamne, dă-mi
O moarte ostășească:
Un glonte ’n floarea din chipiu
În lupte mă izbească!
Și’n fața morții, neclintit,
Să stau ca stei de piatră.
Să cad ca un stejar... gândind
La părinteasca vatră.
Nu voi să mor pe căpătâi
Cum mor toți nevoiașii...
Pe-oțele, ori pe-un mușuroi
Adorm de veci ostașii!
Ce’i oare mai înălțător?
Când moartea-ți râde ’n față
So’nfrunți jertfindu-ți pentru neam
Netrebnica viată!
Erou, de mii de ori erou,
Acela ce se bate
Si moare pentru brazda lui
Ori pentru libertate!
...Să văd cum steagul, în salut,
Spre fruntea mea se pleacă,
Pe sângeratu-mi piept că ’ncep
Copitele să treacă...
5chilavu-mi trup înfășurat
În pânza tricoloră
Mi-l plânge trâmbițașii mei,
Nu mamă, nu suroră...
Cu coif, cu armele gătit —
Un mire-ales de moarte —
Nu cioclii, pe grumazul lor,
Soldații să mă poarte!
Și-atunci, voi auzi ca’n vis
Pe văi sunând alarmă...
Și piepturi surd izbind în piept
Și zăngăte de armă.
Să nu dorm singur în sicriu,
Ci’n legea ostășească:
Cu toți tovarășii de rând
În groapa-ne obștească!
De-asupra gropii, bubuind,
Din țevi pornească duhul...
Și pân’la ceruri, răzvrătit,
Să tremure văzduhul!