Cânta încet din Weber: „gândirile din urmă”,
Poema unui geniu ce-apune maiestos,
Adio-al unui suflet artistic, ce se curmă
Pe-o tristă armonie cu sunet dureros!
Și degetele-i albe pe clapele sonore
Se-nmlădiau alene, în ochii mei privind;
Erau în miez de noapte târzii și tainici ore...
Parcă simțeam pe Weber lângă clavir murind!...
Tăcuse deodată, și fruntea ei curată
Alăturea de mine se rezemă ușor,
De gura-i voluptoasă, c-o patimă-nfocată,
M-apropiai atuncea sfios, tremurător!
Și ne-am robit iubirei, în fericire-adâncă...
Dar nu știu cum... clavirul părea că plânge încă!