Geniu proletar, icoană printre veacuri adorată,
Întrupare ideală din lumină și-adevăr,
Palid chip, purtând cununa spinilor peste-al tău păr —
Cugetarea mea în față-mi sfiicios și blând te-arată!
Și te văd: urmat de-apostoli, de mulțimile plebeie,
Fermecate de-al tău zâmbet și de graiul tău divin;
Pe când fără obosire după mersul tău se țin,
Magdalena nu te pierde cu iubirea-i de femeie.
Ea în sufletu-i te simte ca pe-un vis, o dulce rază,
Și din ochii ei îți face o neadormită pază,
Parcă-i umbra ta neștearsă, parcă-i îngerul tău trist ...
Însă tu, uitând iubire, glorii, liniște, femeie,
Îți concepi pentru-omenire cea mai sfântă epopeie,
Ce e singura-ți amantă, visător și palid Christ!