CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaAna Conta-Kernbach

Ana Conta-Kernbach · Vanguardias / s. XX

Cîntec de leagăn (Ana Conta-Kernbach)

rumano

Haide nani, nani,
Puiul mamei, fă;
Uite brațul moale
Mama leagăn dă,

Zîmbet și privire
Tainic luminiș,
Dragostea ei toată
Cald acoperiș.

Haide, dragul mamei,
Nani, nani, fă,
Cît timp sînul mamei
Adăpost îți da.

Lumea ta c'o vorbă
Astăzi o supun,
Din povești de-avalma
Pot minuni s'adun.

Dalbele crăiese,
Zîne, feți frumoși
Toate-s pentru puiul
Cu ochii voioși.

Poamele de aur,
Punțile de-argint,
Luciu de isvoare,
Flori de mărgărint,

Fîlfîit de aripi
Rumânul din zori,
Mîngîeri de raze
Și vrăjit de flori

Toate-s pentru tine
Domnul le-a trimis,
Pentru tine-s toate
Cîte sînt în vis...

Haide, puiul mamei,
Nani, nani, fă,
Cît timp glasul mamei
Mîngîere dă.

Mîne, ia ca mîne
Vremuri or sosi,
Pace și hodină
Nu le-i mai găsi.

Lumea ne 'ncapută
Vremuri vei căta,
Îndoeli și taine
Să poți deslega...

Și din rîvna toată
Zîmbetul s'a dus...
Truda, plînset, jale,
Gîndul ți-au răpus...

Haide nani, nani,
Dragul mamei, fă,
Cît timp fericirea
Sînul mamei dă...

Haide, puiul mamei,
Nani, nani, fă,
Cît timp sînul mamei
Fericirea dă....

Sigue explorando

Por su autor
Ana Conta-Kernbach · 105 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← Cetatea Neamțului (Ana Conta-Kernbach)Copilului meu →

Expediente

Autor
Ana Conta-Kernbach
Título
Cîntec de leagăn (Ana Conta-Kernbach)
Lengua
rumano
Época
Vanguardias / s. XX
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-cintec-de-leagan-ana-conta-kernbach--ana-conta-kernbach-ce7027
Cita recomendada
Ana Conta-Kernbach, «Cîntec de leagăn (Ana Conta-Kernbach)», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-cintec-de-leagan-ana-conta-kernbach--ana-conta-kernbach-ce7027.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.