CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaGrigore Alexandrescu

Grigore Alexandrescu · Modernismo

Cîinele și măgarul

rumano

Cu urechea pleoștită, cu coada-ntre picioare,
Cîinele, trist și jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întîlnește
Un măgar, și-l oprește:
„Unde te duci? îi zise,
Ce rău ți s-a-ntîmplat? Știi, parcă te-a plouat,
Așa stai de mîhnit.“
— „Dar, sînt nemulțumit.
La împăratul Leu în slujbă m-am aflat:
Însă purtarea lui,
De e slobod s-o spui,
M-a silit în sfîrșit să fug, să-l părăsesc,
Acum cat alt stăpîn; bun unde să-l găsesc?“
— „Numai d-atît te plîngi? măgarul îl întrebă;
Stăpînul l-ai găsit, îl vezi, de față stă.
Vino numaidecît la mine să te bagi:
Eu îți făgăduiesc
Nu rău să te hrănesc;
Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi.“
La propunerea sa, cîinele i-a răspuns:
„Ascultă-mă să-ți spui: e rău a fi supus
La oricare tiran; dar slugă la măgar
E mai umilitor, și încă mai amar.“

Sigue explorando

Por su autor
Grigore Alexandrescu · 150 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← Cîinele și cățelulCimitirul →

Expediente

Autor
Grigore Alexandrescu
Título
Cîinele și măgarul
Lengua
rumano
Época
Modernismo
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-ciinele-si-magarul--grigore-alexandrescu-92e091
Cita recomendada
Grigore Alexandrescu, «Cîinele și măgarul», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-ciinele-si-magarul--grigore-alexandrescu-92e091.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.