O, zee! în nădejdea minunei, cine știe
De câte ori pe cruce va mai muri Isus?
Și mulți din noi găsi-vor o moarte timpurie:
Îi va ucide dorul de pace și frăție
Întinderea de brațe spre umbra ta de sus...
Dar dacă ești aievea așa cum te visăm,
Și dacă după veacuri putem să te-ntrupăm
Prin lupte uriașe și jertfe de eroi,
Atuncea nu se plânge nici unul dintre noi.
Ce este o durere și-o lacrămă ce-nseamnă,
Când tânăra nădejde la luptă te îndeamnă?
Și ce-i să cazi, când viața n-o pierdem în zadar,
Când trupurile noastre sunt pietre de altar,
Când fiecare știm,
Că făurim o lume ce-o vor primi ca dar
Acei ce nu sunt încă și totuși îi iubim?