O, tu, râule mărețe, ce întinzi a tale unde
Între șepte colnici, faima al Ausoniei vechite,
De la tine rechem astăzi, în durerile profunde,
Adăpost și lin repaos lângă râpele-nverzite.
Mai plăcut și senin aer nu-l aflai încă oriunde,
Văi, preluci, stânci, râurele ce atât să mă învite
Ca cea patimă-ncruzită care inima-mi pătrunde
S-o rezic în dulcea limbă al Italiei mărite.
Nici sunând pe fluier doine încă-n Dacia umbroasă
N-auzit-am în junie dulce viersuri așa line
Precum sun-a lui Petrarca lira cea armonioasă.
Nici aiure mai duioase nu văzui, nici mai senine
Două stele-ncântătoare între grații mai frumoase
Decât care lucesc astăzi preste țările latine.