Când cina vă așteaptă în sala de mâncare,
Și-n giurul vostru vase cu flori mirositoare
Vă-mbată de miros;
Când ochii vi se pierde pe mese încărcate
D-argint, de porțelane, cristale tot-săpate,
C-un viu foc luminos;
Și când pe masa voastră cea plină de legume
Ce globu-ntreg produce, d-esențe și de spume,
De vinuri spumegând,
Vedeți îndestularea ce cară, grămădește,
Ș-un șir de servi în prajmă ce-alerg, vă ocolește
Punând și ardicând;
Atunci, atunci gândit-ați că lângă casa voastră
Este-o căsuță veche și spartă, mică, proastă;
Și crivățu luând
Hârtia din ferestre, un viscol o petrece,
Bagă în ea zăpada; e frig într-însa, rece,
Căci toată e în vânt!
Gândit-ați vre o dată c-aci-n astă cocioabă,
O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă,
Cu șase copilași,
Stau în ocol pre vatra abia cu un tăciune!
L-e frig, l-e somn, l-e foame și pic de slăbiciune,
O, mult sunt drăgălași!
Când unul dintre dânșii ardic-o mânușiță
Scuț roșie ca racu, și-i zice: "Măiculiță,
Te scoal', nu mai dormi!
N-e frig și ne e foame; te scoal'! fă focu mare!
Dă-mi pâine! Pune masa!' și ea,-n delir, tresare!
Nu poate a-i mai minți.
Se scoală,-și smulge părul și iese pe zăpadă,
Și vede casa voastră în veci tot în paradă,
În veci în veselii:
Ferestrile-ndoite ce crapă de lumină
Și vesela-vă umbră râzândă, dulce, lină,
Săltând în bucurii...
Curând! Dați în genunche! Uitați! O! piară slava!
Blăstemele s-azvârlă, precum s-azvârlă lava
Ce-o varsă un vulcan!
O! Tremurați! căci glasu-i în ceruri e puternic!
Mai greu decât sentința cu care un nemernic
Strivește un sărman!