CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaGeorge Coșbuc

George Coșbuc · Modernismo

Cântec ostășesc

rumano

Caii sar și frâu-și mușcă
Jos prin văi e fum de pușcă,
Corbi s-arată croncănind.
Stau de-atac dușmanii gata
Uite-o-n zbor întunecata
Moarte-acum spre noi venind!

Știm cu toții ce ne-așteaptă!
Sus spre Domnul mâna dreaptă
Ridicați-o dar, jurând!
Pentru sfânta noastră lege,
Pentru neam și pentru rege
Toți c-o inimă și-un gând!

Nu mi te mâhni, copile,
Cine are-n luptă zile
Nu s-atinge plumb de el.
Ori aici, ori dealtădată,
Moartea nouă tot ni-e dată
Fiecăruia-ntr-un fel.

Glas de trâmbiță răsună
Și coloanele s-adună
Fiți cu inimă, copii!
Nu e rece glas de-aramă,
Ci e jalnic plâns de mamă,
Plânsul sfintei Românii!

Tu ne vezi din cer, Părinte,
Fie-ți și de noi aminte
Că suntem și noi ai Tăi!
Fie-i blestemat mormântul
Cui își calcă jurământul.
Și-am jurat pe cer, flăcăi!

Lasă tobele să bată!
Căpitane, du-ne-odată
Unde-i foc și unde-i fum.
Steagu-n vânt! Trăiască țara!
Vesel sune-acum fanfara,
Dumnezeu cu noi de-acum!

Sigue explorando

Por su autor
George Coșbuc · 296 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← Cântec orientalCântec pentru școală →

Expediente

Autor
George Coșbuc
Título
Cântec ostășesc
Lengua
rumano
Época
Modernismo
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-cantec-ostasesc--george-cosbuc-95dea0
Cita recomendada
George Coșbuc, «Cântec ostășesc», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-cantec-ostasesc--george-cosbuc-95dea0.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.