Femei cu flori aprinse trecură pe-noptate
Și pașii lor de umbră pe căi nemaiumblate
Sunară triști ca viersuri din cântecul uitat.
Mantile fluturate în acea tristei seri,
Mantile fluturate ca visuri usurele,
Lasara vechi parfumuri pe visrile mele
Trezind din nou suspinul trecutelor dureri.
Seri triste coborira pe visu-mi vechiu si sfant,
Seri triste ca un flaut ce plange-n departare:
Pareau o liturghie la vestede altare
Suptita-n dulce tremur la umbra de mormant.
Acorduri ratacite din imnul parasit,
Acorduri ratacite ca suflete-osandite
Cazura greu ca stoluri de pasari pribegite
Iar sufletu-mi se planse pe-amurgul ostenit.
Si ea veni cu brate lasate trist in jos,
Si ea veni:din neguri o umbra evocata,
Un cantec de tari calde pe-o inima-ntristata,
Pe valuri de-ntuneric un bland copil sfios.