Din noaptea cea fatală Briar pe-a lui câmpie
N-au mai părut!... De dânsul nimic nu se mai știe.
Dar peste șepte codri, deasupra unei râpi,
Se vede-un stol de vulturi ce mișcă din aripi.
Și peste râpa largă, adâncă,-ngrozitoare,
În care nu pătrunde în veci voiosul soare,
Din mal în mal se-ntinde o punte de stejar...
Spun tainic vânătorii că-i ghioaga lui Briar.