Ascultă-mă, Magdalină!
Tinerică mândră zână,
Ascultă-a mele oftări,
Iat-în rădiu-a mea suită
Se duce călăuzită
De a cornului chemări!
Vin, o, dragă Magdalină!
Primaveara cea senină
Rozele a înflorit.
Spre a-ți face mulțămire.
Patul tău cu îngrijire
Ea cu flori a-mpodobit!
Când ași fi, o, Magdalină!
Mielul a căruia lână
O descurcă mâna ta!...
De-ași fi paserea ce zboară
Fâlfâind din aripioară,
Când voiești a o chema!...
Când ași fi, o, Magdalină!
Ermitul din Tombelină,
Duhovnicul cuvios;
Căruia îți place a spune
Ale tale fapte bune,
Cu glas dulce și duios!...
De-ași avea, o, Magdalină!
Ochii cei plini de lumină
Falenului zburător;
Să te văd în orice seară,
Când culcată în cămară
Guști un somn mângâitor!...
Când sânul tău, Magdalină,
Cu o delicată mână
De corset îl mântuiești...
Când pe-oglindă-a tale haine
Arunci, frumoasele taine
Corpului să nu-ți privești!
Când ai vrea, o, Magdalină,
Locuința-ți ar fi plină
De pagi, vasali, ș-ai avea
Oratoriul tău în casă
Îmbrăcat tot în matasă
În aur și catifea.
Când ai vrea, o, Magdalină,
În loc de floarea ce-anină
Părul tău cel undoios;
Ai purta scumpă coronă
De contesă sau baronă,
Cu mărgăritar frumos!
Când ai vrea, o, Magdalină,
Să te faci a mea stăpână
Ca să mă scapi de nevoi!
De nu vrei, pentru să-ți placă,
Rogier conte să se facă
Ca tine păstor de oi!