Tot timpul care oamenii
Pe lume îl petrec,
Preste roata Norocului
A se sui se-ntrec;
Iar când acum se bucură
Că s-au urcat pe ea,
Gândind să-și facă mendrele
Precum nădejduia,
Rotunda roată răpede
Pe schițe se-nvârti,
Și mândrul poticnindu-se,
Cade cum nu gândi.
Iar omul ce de rație
Se tot călăuzi,
Și-n toată vremea cumpăna
În orișice păzi,
Nu-i pasă dacă vifore
Pe lume s-au stârnit,
Vârtejele-ntâmplărilor
Îl află liniștit.
El știe că furtunele
Nu pot lung timp ținea,
Curând veni-va soarele
Ce le va-mprăștia.
Cunoaște jucăriile
Vicleanului Noroc,
De-a lui favoruri putrede
Râzând, își bate joc.
Acest fel traiu-i limpede
Se trece liniștit,
Și când moartea s-apropie
Îl află pregătit.