Menită din leagăn de blânda-ți ursită,
Menită să cânți,
În ceruri, cu gândul copilă iubită,
În ceruri te-avânți.
Și multe din lumea în veci stătătoare,
Și multe răpești,
Mistere frumoase și fărmecătoare,
Mistere cerești.
Și vii de la îngeri cu taine sfințite,
Și vii pe pământ,
Și spui lumei noastre de lumi infinite,
Și spui al tău cânt.
Ș-ascultă pământul cuprins de uimire,
Ș-ascultă cu dor,
Șoptindu-i de îngeri, de cer, nemurire,
Șoptindu-i ușor.
Dar cerul se simte prădat de-a ta minte,
Dar ceru-i mâhnit,
Căci tu ai spus lumii a lui taine sfinte,
Căci tu l-ai smerit.
Pământul te-adoră răpit de-admirare,
Pământ sum și eu.
Ah! cântă-mi. Îmi place cereasca-ți cântare;
Ah! cântă-mi mereu.