Dreptate! Ochii plânși cer să te vadă.
De ce ne uiți? Nu mai trăiești tu zână?...
Temutul Zeus căzu a vremii pradă
Și fulgeru-i se stinse în țărână;
A Venerii făptură de zapadă
Încet, încet, s-afundă în ruină...
Apună toți!... Tu, nu lăsa să cadă
Iar de-i pieri sub pietre, ca profeții,
De dincolo de negrul țărm al vieții,
Înaltă spada ta, nestrămutat.
Dispară-o lume, tron de tron să ardă;
Dar nici o lacrimă să nu se piardă
Din plânsul și din sângele vărsat!