Nu știu, zău, pe ce temeiuri
Zi întâi a lui Aprili
S-au menit din obiceiuri
A fi zi de amăgiri.
O zi numai în trei sute,
Fără praznici, sărbători,
Pentru niște șăgi plăcute,
N-ar fi rău însămnători.
Dar a lumii amăgire
Nu are nici un hotar,
Toate trec prin chibzuire
Vicleșugului amar.
Omul cel întâi căzură
Prin amăgire din rai,
Când nu era în natură
Altă vreme decât Mai.
Politica se-nvârtește
Pe aceștii zile legi:
Sfarmă, drege, hotărăște
Soarta țărilor întregi.
Diplomaticii înșeală
La Septemvrii, la Ghenari,
Caută, pândesc greșeală
Și răstoarnă planuri mari.
Toți supușii în tot locul
Pe șefii lor amăgesc,
Prin aceasta-și fac norocul,
Cariera își lățesc.
Femeile au prea multe
Zile-ntâi a lui Aprili,
Chiar deviza lor pe frunte
Pare scris: întâi Aprili.
Și bărbații iar pe ele
Purure le viclenesc,
Jură lor pe cer și stele,
Dar credință nu păzesc.
Cel ce cumpără sau vinde,
Gândește la înșelat,
În rar om nu se aprinde
Cugetul acest de iad.
Omul în sfârșit cutează
A-nșela pre Dumnezeu
Când prin apă se botează,
Iar în faptă stă tot rău.
Până când întâi Aprilii
Va-mpărăți pre pământ?
Când va luci raza zilei
Numai cinstei luminând?