Zdrobită geme inima-n mine;
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viața-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.
Ești tu o fee? Ești zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?
De ești aproape, pieptu-mi palpită;
De ești de față, eu ma uimesc;
La glasu-ți mintea îmi e răpită;
Dar mi-ești străină, și mă-ngrozesc...
Deștept, în somnu-mi chipu-ți e-n mine;
Mă uit la lume, și, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.
Ființa-mi toată ție-ți urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu ești suflet corpului meu.