Pentru inimile triste florile vorbesc o limbă,
Florile vorbesc o limbă
Ne-nțeleasă de-ori-ce om...
Când în primăvară caldă toamna veștedă se schimbă,
Ori-ce frunză spune-o taină de pe fie-care pom,
De pe fie-care pom!...
La fereastra mea deschisă către soarele de-Aprile,
Către soarele de-Aprile,
Vesel într-o zi am pus
Un buchet de felurite,— roze, vinete,— zambile,
Și o poezie dulce florile atunci mi-ai spus,
Florile atunci mi-ai spus!...
Dar iubita mea pe brațe-mi într-o seară stând cu mine,
Într-o seară stând cu mine,
Mi-a cerul acest buchet...
Pe-al ei sân frumos și tânăr florilor ședeau mai bine,
De cât puse la fereastra unei case de poet,
Unei case de poet!...