Senina Dimineață pătrunde-n casa mută,
S-apropie de patul poetului cu teamă ;
S-aplecă, și obgajii cei palizi îi sărută.
Șoptindu-i la ureche, la visuri nouă-l cheamă :
— E primăvară nouă, copile, primăvară !
N-auzi tu rîndunica la geamurile tale ?
N-auzi pe-nvăpăiatul Pegas zburdînd la scară,
Nerăbdător să zboare pe necuprinsa cale ?
E primăvară nouă... Covor de flori s-așterne ;
În cer e zvon de clopot și glas de ciocîrile.
Viața-și rennoiește izvoarele-i eterne,
Și-i beată lumea-ntreagă de-atîta veselie !...
Poetul n-o ascultă ; rămîne surd la șoaptă :
Pleoapele-s căzute și mîinile-nghețate...
Zadarnic, jos, la scară, Pegas îl mai așteaptă,
Zadarnic mușcă frîul și din copită bate —
Zadarnic !