O vulpe a intrat odată
Flămândă în livadă.
Și poamele văzând, frumoase, coapte bine,
S-a bucurat prea mult în sine,
Dar bucuria ei au fost în mâini străine:
Că prunele pe crengi cam susușor erau
Și nu se scutură.
Umblând ea în zadar mai bine de un ceas,
A zis acestea către prune:
— Cum v-am găsit, așa vă las,
Măcar că la privit vă arătați prea bune,
Dar verzi, în loc să folosiți,
Voi dinții strepeziți.
Un adevăr de mult văzut,
Că neavând prilej ca să ne folosim
De-un lucru ce ne e plăcut,
Apoi neapărat cusururi îi găsim.