Înfiorat din vreme-n vreme
De-o aurire de furtună,
Bătrînul codru-n miez de noapte
Visază sub argint de lună
Și, socotindu-și, parcă, frunza
Nenumărată-n vis, răsună,
Însuflețit de mii de șoapte.
Sub vraja mîndrei nopți de vară,
În ceasul tainei, cine știe
Ce năluciri nu-i trec prin minte !
Ce fermecată feerie,
Eresuri și minuni păgîne
Din sfînta lui copilărie
De care-abia-și aduce-aminte...
De palidul păstor lunatic
Din ceața nopților tăcute
Îi sună-n vis ca o poveste...
Deodată-n urma unei ciute
Răsare-n luminiș Diana,
Și-n adîncimi necunoscute
Se prăpădește fără veste...
Suspină apele sfioase
În fund de peșteri depărtate
Și plîng în șipote sonore...
La pîndă, răzemați pe coate,
Stau satirii și zic din naiuri ;
Pe-alocuri, unde luna bate,
Ușoare nimfe saltă-n hore...
Convoi de umbre diafane
Plutind măreț se risipește
Departe-n liniștea de mituri...
Dar ce blestem divin voiește
Să rumpă farmecul visării ?...
Ce vuiet surd se-nalță, crește,
Amenințînd din răsărituri ?...
Deodată-și zguduie bătrînul
Din somn puternica-i coroană !
De plîns amar, de hohot jalnic
Huiește antica poiană :
Călări pe cai sirepi, sălbatici,
Punîndu-i visele pe goană,
Vin barbarii-n potop năvalnic !
Și clocotește codrul !...
Iată-l, se zbuciumă, se-ndoaie, geme,
Bătut de neagra vijelie...
Încearcă-n urmă multă vreme
Bătrînul uriaș s-adoarmă,
Și-ncearcă-n van să-și mai recheme
Trecutu-i plin de poezie !
...Tăcută azi în nopți de vară
Pe luminișuri luna bate,
Dar nimfe nu mai saltă-n hore...
Și-n fund de peșteri depărtate
Doar apele îngînă tainic
Legende vechi din vremi uitate
Și plîng în șipote sonore...