Într-un castel, departe,
Din ceruri avui parte
Să văd un îngerel.
Mult trist era castelul!
Mult vesel îngerelul,
Mult gingaș, tinerel!
Avea cerești blândețe,
Pe frunte-i dulci albețe,
În ochii-i dulce foc,
Ș-o tainică zâmbire,
Ș-un suflet cu iubire,
Ș-o soartă cu noroc.
Eram eu încă june...
Acea scumpă minune
Era ursita mea!
Așa avui eu parte
Într-un castel, departe,
A mă-ntâlni cu ea.
Într-un palat, pe mare,
Într-un oraș, ce pare
Din valuri răsărit,
Departe de-a mea țară,
În urmă văzui iară
Ursita ce-am iubit.
Ș-acolo, fără frică,
Pe Mare-Adriatică
Gondola ne-a primblat,
Și-n leagăn de iubire,
Pierdut în fericire,
Tot sufletul i-am dat!
Pe soare și pe lună.
Cu mine împreună
A fost ursita mea...
Așa avui eu parte,
Într-un palat, departe,
A mă iubi cu ea!
*
Iubitu-ne-am în lume,
Plutind pe-a mării spume,
Călcând pe verde plai,
Și, lumii dând uitare,
Cu-o lungă sărutare,
Trecut-am lin prin rai,
Dar într-o noapte lină
O palidă lumină
Se stinse în eter,
Și îngeru-mi cu jale,
Zburând pe-a stelei cale,
Se-ntoarse iar în cer.
Eram atunci pe mare...
În dulcea-i legănare
Muri ursita mea!
Așa avui eu parte
A sta în veci departe
Ș-a plânge după ea!