Trecut-au primăvara,
Îmbătânit-au vara,
Și iarna s-ă ivit.
Ș-acum cele-nflorite,
Cu totul veștejite,
Zăpada le-a albit.
Burienile uscară,
Și toate să plecară,
Triste la pământ.
Frumusețea li să stinse,
Pământul le cuprinse,
Parcă nici nu sânt.
Ia vezi dar tinerețe,
În ce fel de bunețe,
Oi să te prefaci.
Și vârsta frăgezită,
Frumsețea cea-nflorită,
Așa oi s-o faci.
Deci nu-ți jindui viața,
Nici îți popri dulceața,
În dor petrecând.
Cât în astă stare,
Trăește-n dezmerdare,
Vreme neperzând.