Susana era-n baia senină, aromată;
Luna juca pe unda cea creață, colorată
Cu apă din Eufrat.
Sînu-i împunge apa și părul său plutește;
O mînă parc-ascunde edenul ce domnește
Pe bustu-i minunat.
Ea se privea în apă pe gînduri, dar voioasă;
Uitase să se-nchine, — căci prea era frumoasă...
Se bucura de ea.
Se gîdela de apă... Bătrînii în turbare
S-azvîrl uimiți la dînsa; ea țipă și tresare!...
Cu ochii-i sprijinea...
„Frumoasă ești, Susano!” Strigară în uimire
Invierșunați bătrînii. Ieșim, ieșim din fire!
Dă! dă un sărutat,
O, fiica lui Halsia!... nici iadul n-a să știe!...”
Susana, în ideea de crimă, preacurvie,
Da țipăt desperat.
„O!Lasă-te, Susano! Te-om face fericită!
Ți s-a-nchina poporul!” Săraca, zăpăcită,
Cu ochii speriați,
Se zvîrcolea în apă; strîngea-n,tre brațe sînul;
Se da afund; — dar apa-e curată ca seninul...
Bătrînii înfocați!...