Și la poala hainei tale
E adânc de altă floare.
*
Haine noi cari la îmblet
Lin de trupu-ți se lipesc
Și arată cu-a lor cute
Boiul tău împărătesc.
*
Și te mlădii cu mult farmec
Între creții-mbrăcăminții:
Știi că toată ești frumoasă
Și că ești răpirea minții.
*
Haina ta cea minunată
Nu-i în stative țesută,
Căci ușoară-i ca de neguri
Și te miști ca și o ciută.
*
Pedepsit-au mâna inul
Pânză fină ca să țeasă,
Cât tu pari a fi mai goală
Căci ușoară-i ș-arătoasă.
*
Și albastre fine torturi
Străveziile mătăsuri
Cât cu-a ta privire fină
Umbra tu abia le măsuri.
*
Oh, cum este de ciudată,
Lingușită, dezmierdată!
*
Nici prea mare, nici prea mică,
Dar crescută subțirică,
Nimeni n-ar putea să zică
Că nu-i coz de frumușică.
Are haine-alesățele
Și podoabe de inele,
Multe fie, puțintele,
Tot îi stă bine cu ele.
*
Dulce mângâiere-mi fuse
Dar a rău mă mai aduse.
*
Blestemat să fie locul
Unde mi s-au aprins focul.
*
Căci un cântec cât de mândru
Ce cu glasul se-mpreună
El din gură de femeie
Înzecit de dulce sună.
*
Cântec de zori
Deșteptarea plăcerilor,
Cântec de dor
Amorțirea durerilor.
*
Iar cântecul de dor
Ți-aduce somn ușor.
*
Cântecele mai mult aprind
Durerile din dragoste
Când făr- de veste te cuprind.
*
Până ieri cu fetele,
Astăzi cu nevestele.
*
Cel ce cântă se dezmiardă și pe el și pe ceilalți.