Și sub aripa ciudată ce mi-o simt trecând pe frunte,
Mă revăd băiatul tânăr cu superbe-nsuflețiri,
Blond copil, care cutează preursirile să-nfrunte.
Liberat de-orășenismul subțiatelor simțiri,
Diezată nu mai țipă nici o voce pătimașă,
Stepa, stepa se îmbracă cu solare răzlățiri.
Verdea papură vuiește pe câmpia uriașă
Flori albastre și flori roșii, libelulă și țânțar,
Scânteiază ca-ntr-un cântec de idilă drăgălașă,
Și întinderea sclipește, și sunt singurul ei țar.