Stăpâna inimii mele,
Și scump suflețelul meu,
Tu simți și cunoști prea bine,
Cât de mult te iubesc eu.
Amorul ce mă muncește,
Mă silește să-ți vorbesc,
Și să-ți spuiu cu îndrăzneală,
Că cu totul mă robesc.
Firea te-a făcut în lume,
Cu un dor deosebit,
Că cum te-am văzut îndată,
Din acel ceas te-am iubit.
Tot dauna d-un foc mare,
Peptul meu fiind pătruns,
M-a făcut fără-ncetare,
Să suspinez într-ascuns.
Inima mea cea rănită,
Gândind să o tăinuiesc,
Dar nu a fost cu putință,
Că iar o destăinuesc.
Cu toate că nu-ți lipsește,
Aceste să ți le spuiu,
Că fața mă dovedește,
În dorul care răpuiu.
Ah! Ce mare bucurie,
În mine aș dobândi,
Aciasta a mea iubire,
De nu o vei osândi.