Se-ntinde fără de hotar câmpia
În visul liniștii de-amiaz furată...
Doar, ca o liră-n aer spânzurată,
Sus, cântă, nevăzută, ciocârlia.
Dar ce nor alb departe-n drum s-arată?
Tot vine, crește, parcă vijelia
I-ar da avânt și i-ar spori tăria
Cum trece vâjâind ca o săgeată!
Săltând în fuga roților pripite,
Ca și un monstru cu-aripi înmiite,
Căruța Modei piere la răspânte...
A izbutit doar câteva clipite
Măreața pace-a firii s-o-nspăimânte...
Sus, ciocârlia n-a-ncetat să cânte.