M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine,
Copilul visător de altădată!
Mă simt plutind privirea mea-nsetată
Se pierde-n orizonturi largi, senine.
De-acum, ispititori, în van mai cată
Viclenii ochi... îi știu atât de bine!
O, nu mai tremur când mă uit la tine,
Și azi te iert, căci rana-i vindecată.
Iar visul tău ca pânza Penelopii
Se țese ziua, noaptea se distramă...
Noian de întuneric ne desparte!
Zădarnic zâmbitoare te apropii,
Și glasul tău tremurător mă cheamă
Tot mai străină-mi ești, tot mai departe...