Câți ochi frumoși și visători, poete,
N-or fi plângând pe versurile tale!
A, de-ai putea să le-nsoțești în cale,
Te-ai consola văzând cu câtă sete
Le sorb fecioarele sentimentale,
Cum te-ndrăgesc, zeu palid cu lungi plete,
Și-și torc iluzii, și dorinți secrete,
Și basme dulci, din cântecu-ți de jale:
Pe cartea ta se-nvață să suspine
Atâtea inimi gingașe, curate...
Tu nici le știi. Înstrăinat de tine,
De dor te mistui în singurătate;
Doar filele, de sufletul tău pline,
Strâng amintiri duioase flori uscate.