Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;
De două veacuri jalea îți crește ne-ncetat!
Traian se miră, plânge, privește-a ta câmpie
Ce-o știe câmp, odată de Acvil-apărat.
O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, să vezi ca-ești împilat,
Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,
A săruta și mâna ce știi că te-a trădat!
Pe cine aștepți oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?
Te amăgești!... Dar, află și crede în tăcere:
Oricare slăbiciune în chinuri ia putere...
În fiare crește iute vârtutea lui Samson!