O ! Soare, vecinic călător !
De mult n-ai fost în a mea țară
Cu-al tău sărut fărmecător
S-o faci a crede-n primăvară.
Tu știi cât țara te iubește
Și cât în zodia lui mai
L-a ta zâmbire ea-nflorește
Și se preface-n dulce rai.
Tu știi cu ce câmpii mănoase,
Cu ce cununi de mii de flori,
Cu ce cântări armonioase
Ea-ți iese-n cale chiar din ziori,
Și ca pe-un sol de fericire
Trimis de însuși Dumnezeu
Te priimește,-o ! dulce mire,
Cu dismierdări la sânul său.
De ce tu-n alte lumi străine
Mergi luni întregi, rătăcitor,
Uitând că țara făr’ de tine
Tânjește-amar în tristu-i dor ?
Ah ! amâîndoi când aveți parte
De întâlniri așa de dulci,
Cum de tu fugi în altă parte
Când vine noaptea să te culci ?
Cum de tu nu-i dai semn de viață
Ș-o lași cu cerul ei pustiu,
Ș-o lași cu inima de gheață
Ca pe o moartă-ntr-un secriu ?
Când ea-i atâta de frumoasă
Și tu atâta de frumos,
Când ea îți este credincioasă,
De ce să-i fii necredincios ?