Vioreaua, înflorește,
Selbea iute înverzește,
Primăvara a venit!
Filomela dulce cântă;
Păsărica se avântă
Peste câmpul înflorit!
Tot e vesel, și natura,
La ferice pe toți cheamă;
Eu sunt însă creatura
Ce chemării nu dă seamă.
E sunt un nenorocit!
Dezgustat și de plăcere,
Căci suspinul de durere
Vai, acum m-a biruit!
Ei sunt Doamne o ființă
Ce-n amor avui credință,
Dar amorul m-a-nșelat.
Eu crezui în amiciție,
Mai crezui și în justiție
Însă ea m-a despuiat!!
Amiciția m-a trădat!
Și eu mai trăiesc în lume
Și mai pot a mai cânta.
Sunt gonit și al meu nume
Mulți cătară-a-l calomnia,
Mulți în loc a m-ajuta
Groapa mea vor a săpa!
Însă cei care-o lucrează
Dumnezeu are să vază,
Ei într-însa vor cădea!
Dar nu voi eu răzbunare,
A mea dulce consolare
E gândind la viitor,
Când c-o singură strigare
Va striga acest popor:
Jos tiranii ce oprimă
O națiune mult sublimă,
O națiune de Români!
Jos acuma tirania!
Sus dreptatea și frăția!
Jos infamilor păgâni;
Jos voi oameni de nimic,
Boieri mari cu suflet mic!
Boieria a zburat,
Cruda crimă-a încetat!
Geneva, 1871 Octombrie 5