În unghiu de arcuri, poarta răsturnată
Oprit-a zborul vremii trecătoare
În parc s-aud fântâni suspinătoare;
În aer plană timp de alta-dată.
Și peste toate, luna se arată
Privind spre lume pururi gânditoare;
Un glas pe văi alunecă și moare,
O frunză cade lung înfiorată.
În turla neagră candela se stinge.
Albește luna vechile atlasuri
Pe care doarme nobilul sihastru.
E mort acum. Nimic nu-l mai atinge
Din vanitatea tinerilor glasuri.
Purificat, plutește în albastru.