Tu mi-ai spus că fruntea-ți albă nimeni nu a sărutat-o
De cât eu. —
Ai văzut c-această taină a sciut-o și-a iertat-o
Dumnezeu.
Și când D-zeu ne iartă, El care-i atât de mare,
Te mai temi,
Lângă sânu-ți plin de farmec printr-o dulce sărutuare,
Să mă chemi?!
Lasă la o parte frica! — A iubi și-a fi ferice
Nu-i păcat.
Ce ne pasă, ce ne pasă lumea-ntreagă ce va zice?!
Ne-a iertat
D-zeu, și-atât ajunge! —Lasă-ți fruntea adorată
Pe-al meu piept!
E un veac de când, frumoaso, sorb privirea-ți înfocată
Și... te-aștept! —