Îți scriu, să știi că toate-s așa ca la plecare,
Că n-an clintit un lucru de două săptămîni, —
Pe masă o mănușă, zvîrlită la-ntîmplare,
Păstrează încă forma frumoasei tale mîni.
Și iată evantaiul și mica ta oglindă,
— Oglinda, cea mai bună prieten-a femeiei,
Ea cere poate-atîtea secrete să surprindă
Cînd ușile-s supt paza neîndurat-a cheiei. —
Și-afară de aceste, e-un miros blînd de floare
Ce rătăcește, încă... sunt cei doi trandafiri,
Care-au murit pe-ncetul în apa din pahare,
Mărindu-mi întristarea cu două amintiri.
Așa e-n casa noastră, iar cel ce ți-le scrie
E-așa hursuz și jalnic, încît mă-ntreb de-s eu,
Sau am murit ș-acuma trăiesc iar, cine știe,
Și nu-s decît un paznic bătrîn într-un muzeu...