E lumea indignată de cutezanța lor,
Dar lucru se explică, și vai de Scriitor.
Toți râd amar cu hohot, Marița-i leșinată.
Pe casa boierească o! ce grozavă pată!
Părintele fetiței nebun e de necaz!...
Cucoanei de rușine pleznește al ei obraz.
Și ce e mai mult încă mojicii n-au plecat
Ci unul dintre dânșii astfel a cuvântat:
„Boierule ia seama, ca și o altă dată
„Pe nume, să nu ți cadă, așa de mare pată,
„Căci, fiindcă cuconița a fost în pensionat,
„D-un tânăr ca acesta, ea s-a înamorat!
Zicând aste cuvinte, plecară de aci,
Logodnicu printr-înșii abia, abia fugi
Ș-acum își plânge soarta, sărmanul Scriitor!
Ș-acuma pe la oricine, el tot este dator!
Cât despre acel părinte povața ascultă:
„Copil în pensioane, d-atunci nu-și mai dă.
.................................................................
Eu terminând acesta, mă simț încă dator
Să spun că mulți s-asemăn cu mândru-mi Scriitor.