De cînd tu liberași viața; de cînd ai făcut pe om,
De cînd, ca să te cunoască, i-ai spus marea trebuință,
De cînd, ca să te găsească, el sfăram-orice atom;
De cînd mintea-i se trudește ca să afle-a ta voință
Într-o pasăre ce zboară,
Într-un fenomen departe,
Într-un fum ce se împarte,
Chiar în victima ce-omoară,
D-atunci, oare-ai măsurat,
Stăpîne, din aste neamuri, care mai mult te-a mărit!
Dar ți-au dat schidoale forme! dar te micșora-n țermonii;
Cultul lor era onoare, zbieretele lor, armonii!
Credea că te-a-ndatorat
C-o cruzime de-ngrozit.