O, când credința sfântă-n ochii mei
S-ar stinge-ntunecată de eres,
Prefaceți-vă, lacrimi în scântei!
Și ochii mei păgâni ce-atât de des
Se-neacă-n lacrimi, dar nu pot să doarmă,
Să ardă ca eretecii în pară!
O alta, mai frumoasă ca odorul
Inimii mele?... N-a văzut nicicând
Nici soarele a toate văzătorul!