Moșia și moinele
Mărită urgiile;
Moșia și sutele
Mărită și mutele!
Oi sărace, moine lungi,
Cum măritați mute-n dungi;
Oi sărace, moine late,
Cum măritați dude-umflate!
Am o mîndră ca și-o cruce,
Dar la lucru n-o pot duce;
Dimineața-i roua mare
Și se udă pe picioare,
Peste zi soarele-i nalt
Nu poate lucra de cald;
Colo cam pe la ojină
O pișcă țînțari de mînă;
Seara cînd se răcorește
Zice că se ostenește.
Am un drăguț cît un ied,
Secerînd în holdă-l pierd;
Nu știu ce i-aș da să crească,
Țîpa-l-aș în cîmp să pască...
Am un drăguț tare drag,
Îl poți pune și jurat
Și ciuhă din sus de sat;
Hei, sărac drăguțul meu,
Că-l poți pune și birău
Și ciuhă din sus de tău!
Ardă-l focul pe socrul
Mult păzi cu adaosul
Pînă-mi mîncă paosul!
Ardă-mi-te focul, spată,
Că toată-mi faci pînza spartă
Și te-ar fi trăsnit, război,
Că-mi faci pînza-n lătunoi!
Ciudă mi-i și pe sucală
Că-mi face pînza prea rară!
Asta-i fata omului,
Norocul feciorului;
Norocu-i destul de rău.
Că fecioru-i meteleu.
Hei, și fata-i somnoroasă,
Și fecioru-i rău de coasă.
Astă vară pe săpat
Șapte fete-au degerat,
Dar eu știu un meșteșug,
Toată vara nu mă frig
Cu cisme și cu cojoc
Pe vătruță lîngă foc.
Auzi, bade, ba nu tu,
Te sărut, dar nu amu;
Te sărut, și nu pe tine,
Cînd am vreme, am pe cine!
Badea-i voinic și se ține,
Sărăcia-l pune bine;
Nu te uita, bade, mîndru,
Că și gîndu de mi-ar sta
Măicuța nu m-ar lăsa.
Badea numai cisme are
Și se ține gazdă mare;
De-ar avea și cioareci noi
Nici n-ar vorovi cu noi!
Badea-al meu s-a lăudat
C-ar fi putred de bogat;
Cum mă ia, mă bagă-n curte,
Curtea-i plină de cucute;
Din curte mă bagă-n tindă,
Tinda-i fără nici o grindă;
Din tindă mă bagă-n casă
Casa-i fără nici o masă;
Din casă mă suie în pod,
Cucuruz, nu-i niciun strop;
Mă suii în pod desculță,
Nu mă lovii de grăunțe;
Mă suii fără lumină,
Nu mă lovii de slănină!...
Bade, de drăguța ta
Rîde țara și lumea:
Că la față-i ca moartea,
Și la ochi-i ca mîța;
Păru-i zboară
Ca la cioară,
Dinții, mari,
Ca la măgari...
Bădiță, de dragul tău
Toate mor broaștele-n tău,
Cu vremea-oi muri și eu.
Cînd eram la mama fată
Fui măiastră și bărbată:
Io-mpungeam, mama cosea,
Frumoasă formă făcea,
Cîtu-i lungul și lumea
Nu-i drăguță ca a mea:
Se culcă-n sfințit de soare
Și se scoală-n prînzul mare,
Nici ochii nu și-i deschide
Și-i cu degetele-n blide;
Nici pe obraz nu se spală
Pîn’ce caută prin oală:
N-o rămas ceva de-aseară?
De vede că n-o rămas,
Prinde-a forăi pe nas...
Cine dracu-a mai văzut
Măruț roșu pădureț,
Badea slugă și măreț?
N-are la ce să mări,
Că n-are grădini cu pruni,
Numai clopul cu păuni;
N-are grădină cu pere,
Numai clopul cu petele;
N-are plug cu patru boi,
Nici suman de pe-a lui oi.
Mîndru-i badea și fălos,
Sărăcia-l pune jos;
Mîndru-i badea, bată-l sfîntu,
Săracu-i, mînce-l pămîntu:
Și de pită și de sare
Și de cîte-s pe sub soare.
Măruț roșu pădureț,
Badea slugă și măreț;
Și nimica nu-i a lui
Numai pleasna zbiciului.
Mă bădiță, fala ta,
Numai pipa și bîta
Și jocul dumineca!
Ori:
Nu te ține, bade, mîndru
Că la tine nu mi-i gîndu,
Că io, bade,-s învățată
Să mă duc cu junci la apă.
Dar la tine ce-o mînca?
Mîța și pe mamă-ta?
Pălăria ta, mă Ioane,
Toată-m primburi și-n barșoane
Și părinții-ți mor de foame!
Cine dracu-a mai văzut
Iepure înfundat în bute,
Fată mare tunsă-n frunte?
Cu bărbatul cît un steag;
Foamea dracului ce-o trag;
Și de foame-aș mai uita,
Dar n-am cu ce mă-ncălța!
Cu nevasta băutoare
Să nu-ntinzi grîul la soare,
Că duce-o mierță în catrință
Și strigă la crișmăriță:
Cîtă băutură-mi dai
Pe fărină de-un mălai!
Ea-și bea poalele chiar noi
Și opregul dinapoi!
Cu bărbatul băutor
Nu-i face pită-n cuptor,
Numai mămăligă-n oală,
Și-aceea-i mînca-o goală!
Decît după-un ciotolog
Să-mi întoarne caru-n stog,
Mai bine după-un sărac
Numai să trăiesc cu drag.
Decît car cu șase boi
Și cu mutul modoroi,
Mai bin’ n-aibă nici o vacă
Numai ochii lui să-mi placă;
C-om munci un an și doi
Și ne-om face car cu boi;
Și de ne-om fi dragi laolaltă
Ne-om face casă de piatră...
De-ar fi mîndra cum se ține,
N-ar mai fi frunză pe spine,
Dar mîndra-i numai cum poate
Pe spini-s frunzele toate
De-ar fi lelea cum îi fala
Nu și-ar țese pînza vara,
Să-i mînce viermii mînjala!
De-aș trăi pînă la toamnă
Să mă-nsor să iau o doamnă;
Doamna n-are comănac
Are-mama-un fund de sac
Și i-a face comănac;
Doamna n-are buibeleu,
Are mama-un lepedeu
Și i-a face un buibeleu.
— Lasă-le la dracu doamne
Că rabdă bugătă foame!
Dracul știe ce să fac,
Mi-a picat bădița drag,
N-am cămașe să-l îmbrac,
Eu i-aș face dintr-un sac,
Sacu-i gros, badea-i fălos.
Dragile mele de fete
Cum razimă cel perete,
Și mă doare inima
Că nu se pot mărita.
La căsuța cea din bîrne
Fetele toate-s bătrîne;
Și s-au încrețit pe frunte
Ca ciupercile din munte.
Și-au purtat un car de flori
Tot nu le vin pețitori;
Și încă un car vor purta
Și tot nu s-or mărita.
Fata care-i în mătasă
N-ai la ce s-o duci acasă,
Că-i trebuie țesătoare
Și se culcă tot cu soare
Și se scoală-n prînzul mare...
Fetele de la Giurgești
Au cămeși păcurărești
Și poale de sac de pești!
Frunză verde lemn de corn,
Pe mîndra-o am tras pe horn
Că n-are ușă la casă
Și-i cată pe horn să iasă...
Hai, mîndruță, după mine
Că te-oi ținea foarte bine,
Că mi-i casa-n deal la cruce,
Suflă vîntul, lemne-aduce,
Ploaia pică,
Le despică,
Nu-i lucra, mîndră, nimică;
La moară nu te-oi mîna,
De nu-i merge nu-i mînca;
Desculță nu te-oi purta,
Că tu singură-i umbla.
Haida, mîndră, după mine
Că te-oi ținea foarte bine,
C-am un coș cu gura-n jos
Care-i plin de grîu frumos;
Și-am un coș cu fundu-n sus
Încă de strămoșu pus,
Ăla-i plin de cucuruz.
Mîndră, cît dai pe cercei
Poți cumpăra doi viței;
Mîndră, cît dai pe mărgele
Poți lua două vițele;
Cît pe iia de mătasă,
Ai putea să-ți faci o casă.
Rele zile-am ajuns, Doamne,
Că fetele toate-s doamne,
Poartă laibăr de barșoane,
Părinții le mor de foame.
Luați seama, oameni buni,
Ce vi-oi spune nu-s minciuni:
Toată muta-i cu păuni,
Mălaiu-i cu cinci zloți buni;
Toată muta-i împănată,
Mălai nu-i să îmbuce-odată!
Apoi cupa de fasule
Și aceea-i cu trei pițule.
Mai trăiește, măi omule!
În deșert se-ncearcă ai nopței argați
Să reverse umbră în loc de lumină,
Ale lor cuvinte nu prind rădăcină
Că nu ies din inimi, ci din creieri stricați.