CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaDimitrie Anghel

Dimitrie Anghel · Modernismo

Reverie (Anghel)

rumano

Cîntai un cîntec straniu din țările de nord,
O melodie blînda și limpede ca gheața;
Și eu visam pe gînduri ce dulce-ar fi fost viața
Să am cu tine-o casă pe-o margine de fiord.

Ca marmura curată, de sus și pînă jos
Să fie albă toată, și-n ape să se vadă,
Stătînd misterioasă subt gluga de zăpadă
Cum stă pe-un vîrf de stîncă un cuib de albatros.

S-o-mprejmuie tăcerea eternă de la poli,
Să pară-ncremenite de veacuri toate cele
Subt mantii somptuoase de albe catifele,
Și noi să fim ai vieții cei de pe urmă soli.

Să dea ocol cu spaimă corăbiile mari,
Și-n locul lor, solemne pe calmul apei noastre,
Ghețarii să-și pornească escadrele albastre,
Plutind fără de steaguri și fără marinari.

Iar soarele fantastic să creasc-atunci și el,
Nu-n zări, ci pretutindeni, ș-odată în tot locul
Să rumenească cerul, și-n urmă roș ca focul,
Să stea deasupra noastră, rotind ca un inel.

Așa visam, dar toate cu ultimul acord
Au reintrat în noapte, dar nu ți-am spus nimică,
Și-am sărutat cucernic mînuța asta mică...
Ce-a năruit o casă pe-o margine de fiord.

Sigue explorando

Por su autor
Dimitrie Anghel · 61 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← Puterea amintiriiSchimb de vești →

Expediente

Autor
Dimitrie Anghel
Título
Reverie (Anghel)
Lengua
rumano
Época
Modernismo
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-reverie-anghel--dimitrie-anghel-03eac3
Cita recomendada
Dimitrie Anghel, «Reverie (Anghel)», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-reverie-anghel--dimitrie-anghel-03eac3.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.