CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaIuliu Cezar Săvescu

Iuliu Cezar Săvescu · Modernismo

Regina visurilor mab

rumano

Regina visurilor Mab
Mai mare nu e ca rubinul
De la turbanul de Nabab,
Și e ușoară ca suspinul.

Căruța ei, cum unii zic,
E jumătate de alună,
Și caii praful cel mai mic,
Și hățuri razele de lună.

Un arțăgos și gros muscoi,
Într-o livrea catifelată,
Conduce mândrul ei convoi.
Regina șade răsturnată.

Și fie ploaie, fie vânt,
Picior peste picior se duce,
Ca fulgul cade la pământ,
Și vise-n foi de nuc aduce.

Iar când s-aude-un bâzâit
Ca de lăcustă sau albină,
Atunci se știe c-a sosit
La poartă-a viselor regină.

Ea colțul fustii-și pune-n brâu,
Să nu o calce în picioare,
În mână ia un spic de grâu
Și cu un gest de vrăjitoare:

Fecioarei se arată în vis
Ca un flăcău frumos și dulce
Și-n inimă îi lasă scris
La el cu gândul să se culce.

Flăcăului îi zice: “vezi,
Cutare după tine plânge”,
Și-n somnu-i pătimaș îl vezi
Cum perina în brațe strânge.

Și soacrelor le zice iar,
Că sunt bătute de-ai lor gineri,
Și babelor le face chiar
Ponos cu neînsurații tineri.

Și pe săraci și pe avari
De o potrivă îi muncește,
Pe unii-i face oameni mari,
Pe alții hoțu-i jefuiește.

Bătrâni aproape seculari,
Ce anii își târăsc în bețe,
În visul lor cu fete mari,
Fac pocinog ca-n tinerețe.

Iar popa vede necăjit
Cum preoteasa în chilie,
Cu dascălul afurisit,
S-a pus pe chef și veselie.

Toți muritorii ziua fac
În contra ei dușmane plângeri
Copiii singuri dorm și tac,
Căci numai ei visează îngeri.

1893

Sigue explorando

Por su autor
Iuliu Cezar Săvescu · 14 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← PrieteniSă nu vă bucurați →

Expediente

Autor
Iuliu Cezar Săvescu
Título
Regina visurilor mab
Lengua
rumano
Época
Modernismo
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-regina-visurilor-mab--iuliu-cezar-savescu-60ee01
Cita recomendada
Iuliu Cezar Săvescu, «Regina visurilor mab», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-regina-visurilor-mab--iuliu-cezar-savescu-60ee01.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.