Prin văzduhul plin de ceață,
Se-ntrevede stinsă luna,
Ca un vis de tristă viață,
Tristă pentru totdeauna!
În odaia mea pustie,
Pîlpîie bușteanul verde,
Și-ntr-o grea melancolie,
Sufletu-mi tăcut se pierde.
lar în liniștea de noapte
Fără stele, fără șoapte,
Parcă rătăcesc prin stepe...
Și văd doi gropași, rînjindu-mi,
Că mă duc, în ochi privindu-mi,
Un mormînt adînc să-mi sape...