Neaua-n pământ ascunsu-s-au
Și ceriu-i făr de nori,
Se-nvăsc din nou iar arborii
De frunze și de flori.
De-acum nu cade turbure
Apa din stânci în văi,
Râul cu line murmure
Curge pre-a sale căi.
Că-s toate-aice trainice
Anul ne-arată chiar,
Stelile apuindu-se
Din nou în ceri răsar,
Și în căzuta epohă
Se-nnoiesc toate iar,
Dar cii ce-nghite tartarul
Mai mult nu mai răsar.
Ori cine dintre oameni
Ursita a întors,
Ca să nu taie Lahesis
Ce Atropo a tors?
O, nebunii fantastice
Dorirea a-și ținti
În cugete nesigure,
Având toți a muri!
Deșerte-s măgulirile
Ce trec preste pământ
Ca o săgeată repede
Pe aripe de vânt!
Deci, la ceresc repaosul
Ținteasc-al nostru dor,
Precum la dulcea patrie
Gândește-un călător!