Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă...
Avea dafini la intrare și năuntrul ei cânta
Visul clar al poeziei, voce-n veci armonioasă,
Când e-n taină-nsuflețită de-o simțire ca a ta.
Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească...
La intrare verzii dafini o-nfloreau fermecători,
Avea aer împrejuru-i, soare cald s-o poleiască
Casa ta ce-adăpostise anii tăi surâzători.
Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă,
Și puteai să dormi năuntru de restriște neatins;
Însă, — soarta e pe bunuri pământești invidioasă...
Când un vis ne nălucește, strălucește, și s-a stins:
Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă.