CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaAnton Pann

Anton Pann · Romanticismo

Povestea vorbei — Povestea vorbii

rumano

Unul având poftă să meargă la țară
După trebuință, într-o zi de vară,
Ducându-se-ndată la un oarecare,
Ceru armăsarul, știindu-l că are.
Acel îi răspunse: — Frate, rău îmi pare
C-a-ți sluji l-aceasta nu-s acum în stare,
Că nici trei minute nu sunt încă bine
De când l-am dat altui prieten ca tine.
El îl rugă iarăși, zicând: — Dă-mi dar calul.
— E! frate, — răspunse — când i-aș spune halul,
De milă i-ai plânge și nu mi l-ai cere,
Că stă-n grajd, săracul, numa-n trei picere.
El îl rugă iarăși: — Dă-mi încai măgarul.
— Apoi l-am dat — zise — tot cu armăsarul
Când zise aceasta, în grajd dobitocul
A zbierat îndată, viindu-i sorocul.
El auzind zise: — Cum nu e aice?
Uită-te, el singur că e în grajd zice.
— Frate! — îi răspunse — n-am cinste la tine
Dacă crezi măgarul mai mult decât mine!
Tu nu știi că-n lume e zicala asta,
Că "să nu-ți dai altui calul și nevasta".
Și pe lângă asta mai e o poveste:
"Frate ori nefrate, brânza pe bani este."
Așadar
Omul la nevoie miroasă și ce nu-i e voia.
De dorul fragilor, mănâncă frunzele.
Sau
înghite la răbdări prăjite.
Căci
Lucrul strein nu ține de cald.

Tocmai când îți pasă, fără dânsul te lasă.
Și
Dacă nu ți se trece vorba, nu-ți mai răci gura.

Dacă nu ești vrednic la o treabă,
Nu-ți bate capul degeaba.
Precum zice:
Nu-ți este puterea cât îți este vrerea.

Sigue explorando

Por su autor
Anton Pann · 197 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← Povestea vorbei — Povestea vorbiiPovestea vorbei — Povestea vorbii →

Expediente

Autor
Anton Pann
Título
Povestea vorbei — Povestea vorbii
Lengua
rumano
Época
Romanticismo
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-povestea-vorbei-povestea-vorbii--anton-pann-eb4fad
Cita recomendada
Anton Pann, «Povestea vorbei — Povestea vorbii», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-povestea-vorbei-povestea-vorbii--anton-pann-eb4fad.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.