Să zice că oareunde un împărat curios
Vrea să afle-n ce chip este omul cel mai lenevos,
Și porunci să-i adune câțiva din ținutul său,
Însă de cei mai de frunte, ce să lenevea mai rău.
După ce dar îi găsiră și după ce i-au adus, Tocma-n marginea cetății să șază-ntr-un loc i-a pus.
Câtva timp așa țiindu-i, fără să facă nimic,
De la curtea-mpărătească le da bucate, mertic,
Și întrebând împăratul cum petrec ei și ce fac,
Îi povestiră slujbașii cum că toată ziua zac,
Și când le dă de mâncare, o mănâncă răsturnați,
L-e lene gura să-și casce, parcă-s niște leșinați.
De această împăratul auzind, la ei s-a dus
Și de la ușe privindu-i, să dea casii foc a pus,
Ca să vază ce vor face, vor ședea tot nemișcați,
Sau, văzând focul, îndată o să fugă toți speriați?
Dar văzând că privesc focul și nu se mișcă din loc,
Puse un slujbaș să strige: - Ieșiți, că ardeți în foc!
Iar unul din ei răspunse: - Nu-ț-e-le-ne-să-vor-bești?
Și așa să prăpădiră, arzând în foc, toți acești.