Un străin prost într-o vreme în România viind,
Și două-trei românește ca să învețe dorind,
Cată și își tocmi slugă din sate pe un român,
De calul lui să-ngrijească, fiind el tare bătrân;
Ș-ntr-o zi sluga văzându-l neîncetând de oftat:
— Pentru ce oftezi, stăpâne? îndrăznind l-a întrebat.
Streinul oftând răspunse: — Ah! nu știi tu, bre Ivan,
Era să spunem la tine de mult, e! încă de an.
Este una Mariuța, dincolo de Vadu-Lat,
Eu mult iubește la dânsa și me rănit na ficat.
— Dar ea te iubește oare? l-a-ntrebat sluga cel prost.
El, oftând iar, îi răspunse: Eu-ncolo n-am fost,
Tovaroș a spus la mine că este pre mult frumos,
Eu n-am văzut, dar văz poate, daca este sănătos.